Oameni darnici – după 10 zile

Dragilor, când am dat start la Oamenidarnici.ro  şi am zis hai să ne apucăm de traebă, mă aşteptam la o reacţie foarte bună, dar ce s-a întâmplat în doar 10 zile mi-a depăşit orice aşteptare şi vis (iar eu am numai aşteptări mari şi vise extravagante).
În primul rând, banner-ul de campanie a fost preluat pe foarte multe bloguri, la oameni care mă ştiţi deja (măcar din scris), dar şi la foarte mulţi care au preluat “din mână în mână”. Ceea ce e fabulos! Şi vă foarte mulţumesc! Pe Românianormală a încercat drăguţa de Mariana să “contabilizeze” locaţiile, puteţi vedea lista aici, dar dacă am uitat pe cineva, vă rog frumos, daţi un semn, să vă punem la loc de cinste.

Tot în 10 zile, am primit nu mai puţin de 12 mesaje de ajutor în hăinuţe, urmând csăptămâna viitoare să ies deja la cafele cu fiecare Primii oameni darnici au fost Cristi şi iubita lui, cu care m-am văzut marţi. Ce e extraordinar la ei doi? Că s-au apucat la rândul lor să mobilizeze alţi oameni! Am ajuns marţi seara la ei, ca o Ana lui Manole, pe furtuna aia cu tunete, fulgere şi grindină, dar am râs şi am cărat saci prin ploaie, că aşa e frumos.

Luni primisem o veste despre o donaţie ceva mai specială. Un bun prieten, care tocmai îmi spusese cumva că nu se poate implica momentan, mă sună. “Draguţa, am o prietenă care a avut un business care nu a mers. Şi are 4 paturi cu 4 saltele relaxa noi. Şi pături, două calculatoare, nişte birouri, neoane. Ar vrea să doneze aceste lucruri unor oameni care chiar au nevoie. Şi m-am gândit la tine. Doar că e musai să le iei până miercuri cel târziu”. 4 paturi de luat în 2 zile??? I-am sunat pe Pedro şi pe Mielu. Cei doi oameni uluitori, care reuşesc să rezolve orice. Am sunat şi în Chitila, la Misionarele Carităţii: “Vă aduc miercuri 4 paturi!”

Şi uite-ne miercuri, pe un trotuar din plin centrul Bucureştiului, cu un milion de oameni care se holbau la noi, eu, Pedro şi Mielu, cum am încărcat, repet, 4 cadre de lemn desfăcute şi 4 saltele mari relaxa. Pe un TICO!!!! Vulpea călare pe maşinuţă şi apoi pe superbul motor Honda al lui Mielu, dându-le de pe o parte pe alta, pe deasupra saltelelor, rola de scotch. După care, uşor uşor, am ajuns până în Chitila. Da, puteţi să-mi spuneţi orice despre minunatele voastre maşini, TICO e cea mai tare!!! Pe Frieda am umilit-o cu câteva bucăţi de lemn şi cam atât. Ce ochi mari au făcut măicuţele! Ce s-au bucurat! Băieţii, sunteţi cei mai tari! Recunosc cu mândrie. La plecarea de la cămin îmi jucau lacrimile de emoţie şi fericire în ochi. Draga mea anonimă frumoasă, ai făcut un gest senzaţional. Ai adus multă bucurie şi îţi doresc din suflet să-ţi găseşti drumul şi liniştea.

Cu paturile, care erau şi cele mai urgente, am rezolvat. Restul de lucruri sunt frumos depozitate la Pedro şi urmează să le ducem în septembrie. Tot zilele astea am primit de departe, de la nişte oameni minunaţi, multe periuţe şi paste de dinţi. În cont s-au adunat până acum 830 de lei, de la Anto, Isa, Bogdan, Andreea Vasilache, Robert Lukacs. Ceea ce e iar, uimitor!

Peste 10 minute plec pentru câteva zile la Sibiu şi apoi la Braşov, de unde mă voi întoarce şi cu saci, normal. O să revin cu alte poveşti, cu poze (inclusiv cu Ticuţul plin!!!). Voi scrieţi-mi, aici, pe mail şi ne vedem când mă întorc. Cu bine!