Oameni Darnici

Oamenilor frumosi din viata mea

Deşi scriu şi de prostioare gen probleme cu rds sau bănci sau whatever, viaţa mea înseamnă prea puţin aceste nimicuri. Ce înseamnă viaţa mea? Păi, o veşnică descoperire a propriei persoane, familia mea iubită, gagicul, prietena mea cea mai bună Iulia, casa, motanul Miqui, maşinuţa Frieda. Şi jobul e parte din viaţa mea, că nu am cum altfel, chit că nu e cel mai minunat lucru. Campania oamenidarnici a devenit de curând parte foarte importantă din viaţa mea. Şi aici v-aţi făcut loc şi voi. OAMENII. Oameni care aveţi problemele voastre, greutăţi, viaţă agitată, copii de crescut, credite de plătit. Dar în lumea asta haotică şi din ce în ce mai rea, voi mi-aţi arătat mie, un om pentru cei mai mulţi dintre voi necunoscut, că aveţi suflet cald, compasiune, înţelegere şi dorinţă de a ajuta. Şi, cel mai important, mi-aţi acordat ÎNCREDERE. Tocmai acum, într-un moment dificil şi ciudat, când auzi numai de şomaj, greutăţi, supărare, lipsă de bani, voi mi-aţi arătat că am de ce să mai ofer şanse României, să mă bucur că trăiesc aici, să fiu fericită că am în jur oameni.

Până acum 1 săptămână, de luni de zile de când am pornit campania, m-aţi făcut bucuroasă cu donaţiile voastre în hăinuţe, lucruşoare pe care le-am dus copiilor şi părinţilor lor. Plus bănuţi în contul oamenidarnici şi bonuri de masă de la câţiva colegi de servici minunaţi. Am putut astfel să cumpăr nişte detergent, săpun, nişte mâncare, dulciuri şi am bucurat nişte oameni. Sâmbăta trecută am ajuns iar la Valea Plopului, unde, din nefericire, a trecut vara şi au cam dispărut zâmbetele. E frig şi prin case bate vântul. Le-am dus haine groase, ceva pături, încălţări, ceva de mâncare, scutece şi alte produse pentru cei mai mici, rechizite, cărți. 20 de scaune şi 20 de măsuţe donaţie de la o grădiniţă. Aş fi vrut să pot să-i iau acasă la mine pe cel puţin jumate dintre ei. Ţineţi-mi pumnii să reuşesc ceea ce mi-am propus, să-i pun în legătură cu Habitat for Humanity şi la primăvară să putem să mergem la ei să-i ajutăm să ridice case. Finuţul meu creşte mare în burtă, mai are puţin şi iese afară. Pentru că iubita mea mamă a fost cu mine sâmbătă, i-am promis Anei-Maria că dacă nu voi putea ajunge eu la Văleni când va naşte, sigur va merge mama să-i ducă cele necesare. Am luat adresa să le pot trimite pachete la poştă, că de ajuns la ei probabil că nu voi mai putea până prin ianuarie, la botez.

Înainte de sâmbăta la Valea Plopului, joi şi vineri am fost la Budimex şi Fundeni. La copiii de la oncologie. V-am cerut atunci ajutor. Concret. Scutece, săpun, spirt,lapte praf. Ce aţi făcut voi în mai puţin de o săptămână? M-aţi copleşit! Bani în cont veniţi de la unii oameni pe care nu îi cunosc nici măcar după nume, alte bonuri de masă, pungi de pampers şi happy, cutii de lapte praf, şerveţele, beţişoare de urechi, creme, săpunuri. Un colet venit pentru copii chiar de la Timișoara. Din bani am cumpărat nişte produse anume pentru unii din copii, restul i-am împărţit şi i-am dat Ştefaniei, Biancăi, Anei-Maria, unui alt caz grav şi urgent. Aseară am fost iar la copii. Am fost tare bucuroasă că am reuşit să oferim câte ceva ajutor fiecărui copil şi fiecărei mame în parte. O gură de oxigen pentru ei.

Mai am drumuri de făcut, la copiii de la fraţii Marist, la Chitila, pachete de trimis la vreo 10 familii. Cu voi alături, nimic nu pare greu. Sunt tare bucuroasă să vă spun că şi Adela, fata entuziastă de la Cluj care a vrut să-mi “fure” ideea, a înregistrat primul drum cu lucruşoare adunate de ea! Adela, eşti foarte mişto!

Mulţumesc celor mai minunaţi părinţi din lume, Doina şi Gigi, surorii mele de suflet Cati, iubitei de Mara, Mihai, Mircea, Cristian Pruteanu, Rhodi, Mihaela, Oti, Luana, Radu, Marian, Ana, Adi, Florin, Liviu şi Raluca, Marius, Cathelijne, Rodica, Raluca Iliescu, Oana şi Tibi, Roxana Rotziki, Răzvan Luca, Manole, Bogdan, Monica, Cristi Alboosh, Dana, Mihaela, Mădălina, Melania, Mirela, Ana-Maria, Roxana, Izabela, Ileana, Cristi, Andreea şi şefa ei, Patricia, Dumitriţa, Ana, Clarisa, Irina, Maria și Andreea mama lui Maia, Adriana, Mircea, Lavinia, Daniela, Irina, Delia, Alina, Andreea, Marius, Daniela, Florenţa, Valentina, Ştefan, Răzvan. Mulțumesc Dan, Mary și Ioana că sunteți o familie superbă!

Sper din tot sufletul să nu fi uitat pe cineva, dar dacă am făcut-o să mă iertaţi. Sunteţi atât de minunat de mulţi! În orice alt context sunt iscusită cu vorbele. Acum am doar lacrimi de recunoştinţă. Vă mulţumesc din tot sufletul meu că sunteţi parte din viaţa mea!

Fabrica de vise

Saluty! Eu sunt Adela şi cu prima campanie de donaţii de la Cluj fac şi prima incursiune personală pe blog, nu de alta, dar trebuie să dau de veste că şi aici în Ardeal am găsit oameni darnici.

Pentru mine, aventura cu Oamenii Darnici a început vara asta, cand înotând printre multe bannere pe net, unul cu o floricică întinsă unui om mi-a atras atenţia. După câteva zile de cugetare, din degetele mele curgea un email cu următorul subiect: “Vreau să iţi fur ideea”. Aşa am cunoscut-o pe Lia. Virtual. Am aşteptat de la ea nişte instrucţiuni stricte referitoare la modul în care trebuie să desfăşor activitatea de colectare de donaţii, dar am primit în schimb o doză de entuziasm şi imboldul de care aveam nevoie. Aşa că am început să zic cunoscuţilor despre campanie şi să trimit mesaje sistematic celor din lista de Mess.

După un timp, a venit şi prima donaţie! De la draga mea verişoară Adina care mi-a adus niste hăinuţe şi jucării de la surioara ei. A venit cu plasuţă dintr-un oraş de lângă Cluj, ceea ce m-a făcut să apreciez şi mai mult efortul ei, dincolo de faptul că a fost prima persoană care a răspuns iniţiativei mele. Următoarea donaţie a venit de la Mihaela, care şi-a mobilizat şi nişte prietene şi a adunat hăinuţe, papuci şi rechizite. Iar ca să intru în posesia lucruşoarelor, m-a ajutat verişoara Anca, cu maşina ei.

Cel mai tânăr om darnic are 12 ani şi este nepoţelul meu Ian, care a donat copiilor jucării şi puzzle-uri.

Colega mea de bancă din liceu nu s-a lăsat prea mult aşteptată şi a donat un sac de haine de iarnă şi rechizite, iar Mishu, iubitul ei, ne-a ajutat cu transportul. Iubiţii ăstia ne ajută să ne cărăm şi gândurile bune… Despre Monica şi sora ei Silvia, nu pot decât să vă spun că m-au bucurat cu dorinţa lor de a da cât mai multe: un calculator, un calorifer electric, un fier de călcat pentru activităţi manuale, haine, căni, jucării.

Acum că aveam la dispoziţie atâtea lucruşoare, nu îmi mai rămânea decât să le duc la centru. Mi-a venit in ajutor Alex, care e prinţul meu fermecat pe un cal alb, maşina lui albastră :) Săracul, el a hămălit toate greutăţile, iar eu l-am completat cochet cu cele uşoare. A fost atât de impresionat de povestea copiilor, încât după o singură săptămână de la vizita noastră la centru a mai adunat de la cunoscuţi 3 saci cu jucării şi haine care acum aşteaptă să ajungă la destinaţie.

La centru Hans Spalinger ne-am întalnit cu Diana, coordonatorul centrului, şi cu Dora, psihopedagog. Ele se ocupă cu mult drag şi pasiune de copii ce suferă de autism şi sindromul Down. Copiii nu erau la centru, dar i-am simţit acolo. Fiecare încăpere purta amprenta lor şi era decorată cu desene şi picturi. M-a emoţionat foarte tare să descopăr dificultăţile financiare cu care se confruntă copiii – de exemplu, beneficiază din partea autorităţilor locale de un jalnic plafon pentru masă de doar 3 lei pe zi. Interiorul centrului a fost recondiţionat, mai exact văruit, din fonduri strânse prin vânzarea într-un mall din Cluj a unor obiecte confecţionate de copii. Cu acest prilej am aflat şi eu de existenţa centrului. Am un ghiveci minunat, a cărui perfecţiune artistică a stârnit multe reacţii de uimire atunci cand i-am deconspirat pe creatori. Din păcate, banii strânşi au acoperit doar achiziţia materialelor, aşa că psihopedagogii de la centru au fost pentru câteva zile şi zugravi.

Cel mai tare m-au emoţionat, până la lacrimi cu greu înăbuşite şi puse pe standby până la părăsirea centrului, cuvintele psihopedagolului: “Copiii nu işi conştientizează starea. Ei sunt fericiţi. Si e atât de uşor să îi faci fericiţi: doar cu o îmbrăţişare călduroasă sau cu o banală laudă!”

Sper din tot sufletul să îi fi bucurat măcar un pic cu micile atenţii şi cu gândurile noastre bune!