Archive for the Category »emotii «

Oameni darnici la copiii de la Giurgiu

După aproape 3 luni gri, cu mizerie, noroi, zăpadă şi bălţi, credeam că soarele ne-a părăsit, că o să fim nişte trişti, că eu mă voi ofili şi nu voi mai avea niciodată chef de nimeni şi de nimic. Vă recunosc sincer, pe acest fond, cele 5 zile în care am adunat de la oameni zeci de sacoşe de lucruri pentru copiii şi mamele de la Giurgiu mă epuizaseră. Celor cărora nu am apucat să le mulţumesc, să le zâmbesc, vă rog din suflet să mă iertaţi. N-a fost cu intenţie. Data viitoare sper să vă invit la mine şi la o limonadă :)

Cu toate astea, şi de data asta am fost copleşită de răspunsurile voastre la apelul meu, pornit şi el în urma apelului Isabellei. S-au adunat lucruşoare şi alimente de am umplut, la propriu, o cameră de dimensiuni medii. Haine de toate măsurile, pături, aşternuturi, jucării, ceva medicamente, pampers, 20 de kg de zahăr, 20 de kg de făină, 10 litri de ulei, sare, orez, eugenii şi napolitane (Iulia, Alexandra sunteţi nişte eroine cum aţi cărat voi toate astea!), paste făinoase, un radiator. Banii adunaţi au fost de asemenea impresionanţi ca sumă, într-un timp aşa de scurt: 1.250 (adică 12 milioane jumătate, în bani vechi). Isabelle şi Monica au donat şi ele direct în contul părintelui Ştefan (al Asociaţiei) şi la fel au făcut şi alţi câţiva oameni darnici. Asta a mai adăugat cam 500 lei.

Sâmbătă dimineaţa am deschis ochii foarte uşor, ceea ce nu mi se întâmplă mai niciodată când trebuie să mă trezesc la 8. Mă mângâia soarele pe faţă!!! Brusc mi-a revenit şi pofta de viaţă, şi entuziasmul, şi zâmbetul (ăla bun). la 9 dimineaţa ne-am adunat în faţa blocului la mine. Dragoş şoferul tanchetei 4X4 cu care am fost şi la Valea Plopului (care mi-a promis că mă ia şi pe mine la un drum off-road, să simt şi eu cum e cu adrenalina, deşi la ce drumuri sunt prin Bucureşti şi prin ţară, tot off-road cu adrenalină se cheamă), Mariana şi sora ei Isabela, cu maşinuţa lor plină ochi, Cristi, Nicu şi iar Cristi, cei trei colegi entuziaşti şi simpatici ai lui Nini, tatăl lui Ştefănuţ, şi ei cu 2 maşini, au preluat de la mine din casă zecile de bagaje. Pe drum am oprit la Isabelle şi am mai încărcat cu una alta (nişte aşternuturi de pat foarte apreciate la Giurgiu), iar la ieşirea din Bucureşti ne-am agăţat şi cu cei mai drăguţi oameni din lume, Alina şi Bogdan, care au vrut să vină şi ei cu maşina plină, să cunoască drumul, ca data viitoare să poată merge cu ajutoare şi singuri.

Drumul a fost chiar scurt, 45 de minute, relativ bun, fără incidente, cu soarele în faţă. Noi ne-am dus şi ne-am întâlnit cu părintele Ştefan Valentin în comuna Slobozia de Giurgiu  care aparţine de episcopia Giurgiu. Dar părintele se ocupă şi de mamele şi copiii adăpostiţi la Răleşti, comuna Gogoşari, unde funcţionează centru Provita Giurgiu. Preotul Ştefan Valentin nu are mai mult de 35 de ani, e frumos şi blând, deschis şi vesel. Alături de soţia asistentă medicală şi cu fiul lor lângă ei, muncesc tot timpul. Caută ajutor, sponsorizări, se chinuie cu acte şi birocraţie. “Părintele Tănase, de la Valea Plopului, ar trebui să fie brand de ţară. E un exemplu fabulos de ce poate face un om care pur şi simplu vrea să ajute pe cel mai nefericit sau mai sărac decât el“. Asta a avut de spus părintele Ştefan despre mentorul său. Aşa cum a spus, cu mare tristeţe, că prea mulţi preoţi îşi uită menirea şi prea mulţi oameni uită să fie oameni.

Am stat de poveşti, am discutat despre copii şi mame, i-am vizitat, le-am văzut cămăruţele mici, dar curate. Copiii râd şi se joacă, nu ştiu încă ce grea e viaţa. Şi tare frumos ar fi să nu afle prea curând. Mamele au un zâmbet trist pe faţă. Ele ştiu, din păcate. Îşi ţin pruncii în braţe cu căldură şi iubire. Şi ne mulţumesc simplu, din suflet şi din ochi.

Acum le-am dus multe haine, le ajung până la anul. Dar au nevoie de alimente, de bani pentru factura de curent, de perdele, covoare, mobilier, dulăpioare, rafturi. Aşa că eu vă îndemn pe mai departe, dacă aveţi de dăruit, sunaţi-l pe părintele Ştefan şi el vă va spune cum ajungeţi la ei (tel părintelui este 0720 906 635). Drumul e scurt, bucuria şi mulţumirea unui gest sunt enorme.

Pentru toate lucrurile şi banii adunaţi pentru copii vă mulţumesc din tot sufletul: Daniela, Filip Ciprian, Raluca Iliescu (care a trimis nişte bănuţi şi pentru Bianca), Cristian Pruteanu, Roxana Rontziki, familia Bodea (Oana, Tibi, drăguţele de Smaranda şi Miruna), Bogdan Cortiţă, Cătălin Bengescu, Alina şi Bogdan, Vali, Viorica, Andreea, Oana, Cristi, Nicu, Cristi, Nicolae şi Ştefănuţ, Misaki, Viorica, Mariana, Isabela, Adina, Mădălina, Ştefania, Carmen, Vali, Bogdan, Adela, Jeanina, Cătălina, Moni, Pepe, Daniela, Iulia şi Alexandra, Cristi tati lui Gruia, Bogdanic, Cristina şi fetiţa ei superbă Ina, Ada, Crocoditza, Alexandra, Mihaela şi Oti, Ady, Adina, Florena, Indra şi Mihaela, mămicile, copiii şi educatoarele de la grădiniţa CONIL Kindergarten, oamenii de la HP (ei, bine, da, nu ştiu exact cum a ajuns apelul meu la ei, dar nişte oameni care nu mă cunosc, nu ştiu cine sunt, au avut încredere şi au donat şi bani şi o grămadă de lucruşoare. Mă înclin!). La Isabelle au adus lucruşoare doamnele de la “Salvează Vieţi” şi doamna Ligia. Dacă am uitat pe cineva, vă rog să mă trageţi de mânecă, nu e cu intenţie.

În curând voi pune pe site toate detaliile despre fiecare loc în parte unde e nevoie de ajutor, aşa încât atunci când vă prisoseşte ceva şi vreţi să faceţi un gest frumos, să le duceţi voi direct unde e nevoie.

P.S. Copiii, mămicile şi preotul Ştefan se roagă pentru fiecare dintre noi, ca din ce dăruim, să ni se întoarcă înapoi înzecit. E frumos să fim oameni, nu-i aşa?

Cadouri, bucurie, un strop de magie

Oamenilor frumoși, cu mare bucurie vă spun că am reușit să ajung la toată lumea și fiecare copilaș a primit câte un cadou, cu jucării, dulciuri, mănuși, șosete, fructe, toate dăruite de voi. Cu cadourile la Chitila m-au ajutat Cristi și Andreea, la Săcele a dus 3 cutii mari cu jucării, dulciuri și hăinuțe Alexandra, cărora le mulțumesc din tot sufletul. În câteva zile am reușit cu toții să aducem multă bucurie, știți asta? Voi ați fost cam 70 de oameni darnici, iar copiii 280. Fiecare dintre voi a adus un strop de magie în viața a 4 copii. Poate nu vi se pare mult, dar vă spun eu, înseamnă enorm! Mă bucur extraordinar de tare că v-am cunoscut și că am reuși împreună să aducem bucurie și sper să fim alături și data viitoare. Vă mulțumesc!

Budimex – 30 de copii

34 copii la cămin și 40 în tranzit la Frații Maristi.

Fundația Macrina 22 de copii la cămin și 60 în tranzit (sunt din familii foarte sărace și ca să nu abandoneze școala, primesc ajutor de la Cămin, o masă caldă, hăinuțe, ajutor cu temele, apoi merg seara acasă). Am avut ajutor de la Cristi și Andreea, iar Raluca de la Bookblog a fost și ea Moș darnic și le-a adus copiilor o sacoșă maaare de cărți.

Chitila – 20 de băieți, 17 copii la familiile cu dificulăți pe care le-am cunoscut acolo.

Alina, Tanța, Andreea, Andrei la Zorleni, lângă Bârlad
Bianca și Vicky, la Valu lui Traian

30 de copii la grădinița din Săcele, grupa Dianei Szasz

Cei 4 copii ai familiei Crenguței.

În familia Ninei, au primit cadouri cu toții, dar în mod special păpușica de Ștefania, Dănuța, Florin și Iuliana. Vreau să vă reamintesc că Ștefania încă mai are nevoie de bănuți pentru a putea pleca pe 22 ianuarie la clinica Karlsruhe, pentru operația de esofag vitală pentru ea. Pentru mai multe detalii și contul în care puteți dona o sumă cât de mică, vă rog să intrați pe blogul ei.

10 copii la Casa Soarelui.
Micuțul Ovidiu, băiețelul familiei Florea.

Ursulețul Mihai Radu și cei 4 copii ai Anei, fata care stă cu mama lui Mihai.


Vă mulțumesc încă o dată, sunteți minunați!

Primele daruri, mai cu tristețe, mai cu veselie

Joi am început să duc darurile la copii. Primul drum a fost tare trist, din păcate. La Oncologie, la Budimex. Atât de mulți … Atât de mici … Nu ai voie să plângi, să le arăți că te afectează suferința lor. Așa că am râs, ne-am jucat și m-am bucurat că măcar pentru o oră, cât am stat la ei, s-au bucurat, au alergat pe holuri, s-au jucat cu mașinuțele, cu păpușelele. 30 de cadouri, câte unul pentru fiecare, cu jucăria pe care și-o doreau: o mașinuță, Albă ca Zăpada, o păpușă blondă, un bebeluș în costum de fluturaș, un super-erou. Pachețelul lui Fabian, cu Spider-man, o să fie dăruit luni, cînd se întoarce la analize. Tare mi-aș dori să nu am cui duce jucării acolo …

Vineri a fost o adevărată aventură. Eu am dat la zăpadă de mi-am rupt spinarea, dar adevărata eroină e Frieda, care a mers, draga de ea, prin nămeți, prin șleauri, n-am accelerat-o, a băgat a I-a de i-a ieșit pe nas, dar am reușit tot ce ne-am propus: dus colete la poștă pentru Ana Maria, ursuleț și fata cu care stau și cei 4 copii ai ei, pentru Bianca și familia ei, pentru fam. Vasilache, lângă Bârlad, cu cele 3 superbe fete și băiețelul Andrei, apoi întâlnirea cu Mariana, care a adus din partea firmei Legend Com srl o donație impresionantă de carioci, creioane, caiete, prostioare pentru școală, următorul drum, și cel mai lung, la Asociația Fraților Maristi. 2 ore am făcut de la mine până la ei, dar am zâmbit tot drumul pentru că mi-am impus de la plecare că sutele de șoferi ieșiți pe nebunia de afară nu sunt nebuni care nu vor să meargă cu metroul, ci oameni buni care duc la rândul lor cadouri la copii. La Maristi m-au prins la înghesuială cei 34 de copii zurlii și am uitat și de nămeți și de trafic și de oboseală și am râs și m-am hlizit și m-am pupat cu ei. S-au bucurat tare mult de tot ce au primit (apropo, după cum vă spuneam, înseamnă enorm pentru ei să primească în mânuțele lor un cadou doar pentru ei, pentru că asta m-au întrebat de când am ajuns: și primim fiecare câte un cadou? Și eu?)

Copiii vă mulțumesc, chiar dacă nu știu exact cine sunteți. Ei știu că oamenii se gândesc la ei și le fac cadouri. Și tare se mai bucură!

Steluțe de mare

copiiAm cunoscut-o pe Isabelle Loreley luni, după un scurt schimb de mailuri. Pentru că s-au adunat foarte multe jucării și hăinuțe de la oamenidarnici, am zis că poate mă alături ei și ducem și la copiii pentru care se luptă ea. Copii cu diagnostice odioase: leucemie, Limfom Malign Non Hodgkin, tumoră neurocerebrală. Într-un cuvânt cancer.

Am pus din pungă în pungă hăinuțe, jucării, le-am mutat dintr-o parte în alta. Casa ei ca și ea mea. Plină de saci, de hăinuțe la uscat. Mai mult ca oricând, acestor copii nu poți să le duci lucruri prăfuite sau murdare. Trebuie atenție, să nu fie prea pufoase, că fac alergii. În plus, nu e de ajuns să le dai așa, orice jucărie, ci dacă tot facem ceva, să le stefanutdăm exact ce își doresc. Urși, mașinuțe, maimuțe. Am aflat de la Isabelle o chestie foarte tare. Celor foarte mici nu le plac jucăriile maro. Cât de mici? am întrebat. O să vezi.

Am decis să ducem doar jucării și dulciuri prima dată, ca să nu-i agităm prea tare. N-am avut probleme să intrăm la Budimex (M.S. Curie). Etajul 5 secția Oncologie pediatrică. Pe rând, i-am cunoscut pe Fabian, pe Ștefănuț, pe Găbița, pe Andreea, pe Cosmina. Și pe prea mulți alții. Cazuri în spital, drame pentru părinți, lecții de viață pentru oricare dintre noi, copii pentru ei înșiși. Niște copii fabuloși, veseli, vorbăreți, cuminți, bucuroși că primesc exact jucăriile pe care și le doresc. Copii care vor să trăiască, luptători, curajoși.

copii2Isabelle îi știa pe fiecare, a scris și scrie despre fiecare. În afară de bani pentru operații, au nevoie de lucruri care să le mai aline din durere, măcar puțin. Pampers și lapte praf (Nan) pentru cei mici, șervețele, încălțări, papuci, pijămăluțe pentru cei mai mărișori, un Monopoly copii4sau alte jocuri de genul acesta și jocuri pe calculator pentru cei mai mari. Pentru mamele care luptă alături de ei un pampers pentru copii, un săpun, un șampon, un prosop valorează aur. Dintr-un bon de masă de 8,72 lei (am primit donații bonuri de la mai mulți oameni și au prins extraordinar de bine) se pot lua 2 bucăți de piept de pui la grătar. În condițiile în care cina copiilor a fost ieri un orez fiert cu niște urme de legume și o zeamă maronie ce nu am idee ce era. Ca să lupte cu boala au nevoie de sistem imunitar puternic. Din ce???

Culoarul secției oncologie are pe dreapta și stânga niște acvarii. Nu poți să le numești saloane. Nu există nici măcar o copii3urmă de intimitate. 20 de copii cu tot atâtea mămici în aceste acvarii. Nu ai loc nici să arunci un ac. Au un wc și câte o chiuvetă în cameră. cosminaNu în fiecare. Copiii din România nu mor neapărat de cancer, ci de complicațiile apărute pentru că nu primesc medicamentația necesară nici măcar pentru febră. Nurofen. Banal pentru noi, nu? Vital pentru ei.

Hăinuțe și încălțări se adună și pentru ei și pentru cei de la Valea Plopului (mâine merg la ei cu o dubă și 2 mașini pline) și e minunat. Dar copiii și mamele de la Budimex și de la Fundeni, unde voi merge săptămâna viitoare, au nevoie concret de pampers, șervețele, Nurofen, creme pentru iritații la funduleț, lapte praf Nan.

Ce rugăminte am eu la voi? Să nu plângeți, să nu vă întristați, nu de lacrimile noastre au nevoie. Ci să preluați mesajul meu și al Isabellei (la ea fiecare copil în parte are povestea și conturile unde se pot face donații), să ajungă la cât mai multă lume. Când puteți, să cumpărați un săpun, niște scutece, un lapte praf și să-mi dați un semn și voi fi la voi să le preiau și să vă mulțumesc. Din banii adunați la oamenidarnici și din bonurile primite voi da și Biancăi și Ștefaniei, am cumpărat gabitadulciuri și rechizite și pentru cei de fabianla Valea Plopului și pentru copiii din spitale. Și cel mai mic ajutor de la noi înseamnă enorm pentru ei. Vă mulțumesc că sunteți oameni.

Știți de ce sunt copiii prezentați de Isabelle steluțe de mare? De la povestea asta:

Un om de afaceri aflat în vacanţă se plimba într-o zi pe o plajă.

Pe plajă erau multe steluţe de mare, aduse de val.

Observă un băieţel care aduna fiecare steluţă şi o arunca înapoi în apă.

Vrând să-i dea o lecţie de viaţă, omul de afaceri se apropie de băieţel şi îi spuse:

- M-am uitat la tine văzând ce faci şi mi-am dat seama că ai o inimă bună şi că le vrei binele. Însă îţi dai seama câte plaje sunt pe aici? Şi câte steluţe de mare mor în fiecare zi pe ele? Nu crezi că ar fi mai bine să faci altceva în timpul pe care îl pierzi salvându-le? Crezi că, salvând câteva steluţe de mare, contează?

Băiatul se uită la el, se aplecă şi luă o steluţă de mare pe care o aruncă în ocean, şi-i spuse:

- Pentru asta contează.